ABILITĂȚILE, diamante care așteaptă să fie șlefuite
Cu toții avem astfel de diamante, dar este nevoie ca noi să le șlefuim, să le antrenăm și să devenim adevărați campioni acolo unde ne dorim, ancorându-ne propriile abilități, în orice mic aspect al vieții noastre.
Ultimii doi ani prin care am trecut au fost meniți să ne arate puterea abilităților și ce stă de fapt la baza acestora. Suntem chiar noi! Abilitatea de a conștientiza că noi suntem prioritatea și deținem toate atributele de a jongla cu viața cum ne dorim, însă este nevoie să ne dezvoltăm continuu aceste atribute.
Te încurajez să începi cu tine! Primul pas este dezvoltarea propriilor abilități.
Abilitățile sau atributele personale ne influențează modul în care interacționăm cu cei din jur. Aceste abilități facilitează formarea relațiilor cu oamenii, creează încredere și fiabilitate. Abilitățile sunt esențiale pentru performanța noastră în carieră, în viața personală.
Un studiu realizat recent de Deloitte arată că abilitățile sunt un factor esențial în orice creștere, iar până în 2030 abilitățile vor avea un impact cu 63% mai mare decât competențele în îndeplinirea unui scop. Cum ți se pare acest studiu?
Printre cele mai importante abilități în acest moment sunt:
- comunicarea
- creativitatea
- lucrul în echipă
- abilitățile digitale
- self leadership
- gândirea critică
- rezolvarea de probleme
Nu întâmplător abilitatea cea mai importantă în aceste vremuri este COMUNICAREA.
În sesiunile de coaching pe care le am alături de echipe și de oameni care își doresc să se dezvolte, apar cel mai frecvent provocări legate de modul de comunicare, de crearea relațiilor cu cei din jur.
Orice persoană extraordinară în activitatea sa, dacă nu este capabilă să transmită un mesaj asertiv și să lege relații cu cei din jur, competențele sale se vor plafona. Din toată experiența mea, mai ales din interacțiunile cu oamenii din culturi diferite, abilitățile aduc acea sclipire uimitoare competențelor. Abilitățile au puterea și frumusețea de a fi transferabile. Odată antrenate și dezvoltate pot fi aplicate în orice arie a vieții noastre, în orice job, în orice relație, în orice ne dorim să realizăm.
Dacă analizăm mai profund sfera abilităților observăm că ne îndreptăm către două concepte bine cunoscute și anume Gândire Închisă (Fixed Mindset) axată pe competențe și Gândire Deschisă (Growth Mindset) axată pe abilități.
În Gândirea Deschisă inteligența poate fi dezvoltată, ceea ce generează dorința constantă de a învăța și tendința de a accepta provocările, de a persevera în fața obstacolelor, de a vedea efortul ca fiind o cale către perfecționare, de a învăța din critici, de a învăța și de a se inspira din succesul altora. Astfel, oamenii cu gândire deschisă ating niveluri de performanță din ce în ce mai ridicate.
Gândirea deschisă oferă libertatea de alegere.
Pasiunea pentru a te dezvolta și a continua să crești, chiar și atunci când este greu, este atributul gândirii deschise. Acesta este modul de gândire prin care oamenii reușesc chiar și în cele mai dificile momente din viața lor.
Nu este o întâmplare că oamenii cu gândirea deschisă înțeleg cât de important este să depui efort și să te provoci mereu la mai mult. Mintea care crede în creștere și dezvoltare știe în mod implicit că provocarea și efortul sunt importante.
În Gândirea Fixă inteligența este statică, ceea ce generează nevoia constantă de a părea deștept și tendința de a evita provocările, de a renunța ușor, de a considera că efortul este inutil sau chiar dăunător, la tendința de a ignora feedbackul negativ și de a se simți amenințat de succesul altora.
Pentru oamenii cu gândire fixă realizările pe care le au sunt inferioare potențialului lor real.
Fiecare dintre noi deținem caracteristici din ambele mentalități, dar rolul nostru este să ne îndreptăm și să fructificăm tot ce ține de mentalitatea deschisă.
Îți recomand o carte despre Mindset, The New Psychology of Success scrisă de Carol S. Dweck (Tipul de gândire: noua psihologie a succesului), în care Dweck examinează felul în care se formează aceste două tipuri de gândire, cum se manifestă acestea în diverse circumstanțe de viață și cum ne putem schimba obiceiurile cognitive pentru a adopta gândirea deschisă – care este mult mai fructuoasă, mai practică și are un potențial fantastic de a ne face împliniți.
Una dintre abilitățile esențiale care poate fi denumită și deschizătorul de drumuri este COMUNICAREA.
Cu cât fiecare dintre noi stăpânește mai repede abilităţile de comunicare, cu atât mai mult obținem ceea ce ne dorim și vom atrage alături oameni care ne inspiră, ne motivează, ne susțin.
Abilitatea de comunicare are mai multe segmente și cu cât le dezvoltăm pe toate, cu atât mai bine vom comunica – la birou, acasă, cu colegii, cu partenerii de afaceri.
- Ascultarea activă
Ascultarea activă este una din abilităţile de comunicare căreia i se oferă cea mai mică atenţie, dar care te transformă în cel mai scurt timp într-un comunicator mai bun. Atunci când o persoană ştie să asculte, vedem acea persoană ca o persoană care-i răbdătoare, de încredere şi generoasă.
Cum poți exersa ascultarea activă?
Te încurajez să-l asculți pe celălalt ca şi cum ar fi cea mai importantă persoană în acel moment. Fii complet atent şi prezent. Lasă deoparte orice judecată în legătură cu ceea ce spune despre subiectul pe care şi l-a ales. De asemenea, evită să te gândeşti la ceea ce urmează să spui. Ascultă nu doar cuvintele pe care le spune, dar şi emoţiile pe care le exprimă. Tonul vocii, viteza cu care vorbeşte şi dinamica convorbirii îţi poate spune multe despre aceasta. Acest lucru te ajută să răspunzi mai uşor într-un mod potrivit.
- Soluţionarea conflictului
Conflictul poate face o relaţie să se afle într-un carusel continuu, iar abilitatea de a soluționa conflictul este esențială. Evitarea conflictului nu este o soluţie, pentru că acest lucru va da naştere la situaţii tensionate în care fiecare îşi ţine sub presiune frustrarea şi resentimentele. Conflictul apare cel mai adesea din cauza unei comunicări stângace. Pentru a rezolva un conflict, ai nevoie de abilităţi de comunicare mai bune.
Cum poți exersa soluționarea conflictului?
Te încurajez să răspunzi, dar să nu reacţionezi. Când reacţionezi într-o situaţie conflictuală, permiţi emoţiilor să-ţi controleze cuvintele şi acţiunile. Când răspunzi situaţiei, înseamnă că ţii emoţiile sub control şi te concentrezi pe problemă, nu pe individ. Adu-i la cunoştinţă celuilalt ce intenţie ai, tocmai pentru a găsi o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi. De cele mai multe ori, gestul prin care îi arăţi celeilalte persoane că vrei să faci pace, este mult mai important decât a găsi o soluţie, pentru că dovedeşti cât de mult preţ pui pe relaţia dintre voi. Într-un mod clar şi calm comunică ceea ce doreşti de la situaţie şi ascultă punctul de vedere al celuilalt.
- Empatia
Oamenilor nu le pasă cât de multe lucruri ştii până când nu află cât de mult îţi pasă de ei. Empatia ne face umani. Ieşim din rolul funcţiei pe care o avem, în momentul în care ne putem raporta la emoţiile pe care le are o altă persoană. Reuşeşti să relaţionezi mult mai bine cu alţi oameni în momentul în care dai dovadă de empatie în comunicare.
Cum să îți antrenezi empatia în comunicare?
Te încurajez să vii cu mintea în momentul prezent alături de persoana cu care eşti şi simte ceea ce simte şi aceasta. Când se deschide şi îţi spune provocările cu care se confruntă, observă aceste lucruri din punctul de vedere al acelei persoane. Lasă deoparte judecata sau ceea ce crezi că ar trebui făcut. Ascultă emoţiile. Gândeşte-te la modul în care se reflectă vulnerabilitatea acelei persoane în viaţa ta şi împărtăşeşte din situaţiile prin care ai trecut şi tu. Pune întrebări pentru a pătrunde mai mult în lumea ei. Încurajează cu multă blândețe!
- Modelează întrebări vii
Pentru a comunica mai bine, nu încerca să fii persoana care are toate răspunsurile. În loc să faci acest lucru, fii cea care adresează întrebări deschise, pline de curiozitate. Când formulezi întrebări extraordinare, arăţi că doreşti să te implici şi că eşti deschis să explorezi mai mult pe acel subiect. Aceste întrebări îl încurajează pe celălalt să-şi împărtăşească opiniile, stimulează conversaţia şi chiar dau naştere unor idei noi. Întrebările deschise aduc viață comunicării.
Cum să formulezi întrebări deschise?
Te încurajez să formulezi cât mai mult întrebări ce ar putea conduce la răspunsuri interesante. Pentru a face acest lucru, ai în vedere ca întrebările să fie deschise, adică să nu poată primi un răspuns simplu precum “da” sau “nu”. Gândeşte-te cum ar putea beneficia cealaltă persoană de pe urma răspunsurilor. Când îţi pui în practică abilităţile de a asculta, întrebările potrivite vor veni de la sine.
În coaching, pentru a modela întrebări deschise, există o tehnică și anume – Modelul TGROW care se studiază în programele de formare în coaching Noble Manhattan.
Am scris pe blog un articol detaliat și cu exemple de întrebări pe Modelul TGROW. Îl poți savura aici.
- Negocierea cu rezultate
Mulţi oameni consideră negocierea una dintre abilităţile de comunicare cele mai dificile. Acesta este unul dintre puţinele instrumente de comunicare care este folosit cel mai mult pentru a obţine cât mai mult în interes personal. În timp ce nu poţi să o eviţi în viaţă şi la muncă, să intri într-o negociere fără abilităţi de negociere, este ca şi cum te-ai duce să participi într-un concurs de înot, fără să ştii să înoţi.
Cum să îți atrenezi abilitatea de negociere în comunicare?
Te încurajez să fii asertiv, gândeşte-te la toate opţiunile, toată lumea să aibă de câştigat. Dacă cealaltă persoană doreşte să negocieze, înseamnă că ai ceva ce aceasta are nevoie. Fii asertiv când ceri ceea ce-ţi doreşti, dar în același timp să fie etic pentru persoana cu care negociezi. Ascultă ceea ce spune şi ceea ce nu spune. Adună indicii ce îţi arată cât de mult îşi doreşte ceea ce ai de oferit.
O negociere cu rezultate este etică pentru ambele părți.
- Inspiră-i pe cei din jur prin comunicare
O idee este una dintre cele mai puternice şi memorabile elemente ale oricărei conversaţii. Când ai o idee împreună cu cineva, acest lucru creează o legătură comună construită pe imaginaţia pe care fiecare dintre voi a investit-o în acea idee.
Cum îi poți inspira pe cei din jur prin ceea ce comunici?
Împărtăşeşte un gând care-i poate energiza pe cei din jur, cu empatie, blândețe, dragoste pentru oameni. Toată lumea are idei, însă doar anumite idei te înviorează şi te inspiră pentru că mai înainte de idee, te-a inspirat cel care a transmis ideea. Când ai o astfel de idee, nu o ţine doar pentru tine. Fii darnic cu cei din jurul tău și oferă fără să aștepți ceva în schimb. Tot ce oferi se va întoarce la tine mult mai puternic.
- Apreciază oamenii din jurul tău
Să recunoşti o abilitate sau o calitate înseamnă să-i spui celeilalte persoane ceva pozitiv în legătură cu ea. Este diferit de un compliment. Diferenţa se află în intenţia din spate. Nu încerci să obţii vreun beneficiu în urma gestului, ci doar să-l apreciezi în mod sincer si autentic pe celălalt. Va simţi diferenţa cu siguranță.
Cum să îți antrenezi acest stimul?
Te încurajez să observi lucrurile bune pe care le face o persoană. Când apreciezi persoana de lângă tine nu te gândi la tine, să ieși în evidență tu, ci chiar să o bucuri în mod neașteptat. Aprecierea să fie despre acea persoană. Chiar poți remarca la cei din jur aspecte pe care ceilalți oameni nu le observă așa ușor. Comunicarea este strâns legată și cu abilitatea de observare.
- Autenticitate şi încredere
Sunt multe tehnici de comunicare foarte bune, însă este una ce se ridică deasupra tuturor: fii sincer cu tine însuţi. Oamenii vor avea încredere în tine dacă simt că eşti o persoană autentică ce susţine ceva ce merită susţinut. Fără încredere, nu poate avea loc o comunicare de calitate. Prin comunicare se realizează transferul de încredere.
Cum să îți antrenezi mușchiul autenticității?
Fii tu, mereu. Lucrează cu tine însuţi pentru a te îmbunătăţi şi până când devii cum îţi doreşti să devii. Fii sincer în legătură cu punctele slabe pe care le ai, povesteşte experienţe personale ce te inspiră, asumă-ţi responsabilitatea pentru lucrurile pe care le spui şi fii convins de ceea ce spui. Să comunici cu cei din jur va deveni ceva natural pentru tine.
Abilitatea de comunicare este un diamant neșlefuit pe care cu toții îl avem, dar când suntem conștienți și ne dorim să creștem, să ne dezvoltăm, șlefuim acest diamant și va străluci.
Orice abilitate ne dorim să dezvoltăm și antrenăm se poate! Te încurajez să fii blând cu tine, pentru că este un proces. Doar pas cu pas asimilăm experiențe și contexte prin care ne șlefuim toate abilitățile pe care ni le dorim.
Dacă îți dorești să îți dezvolți abilitățile într-un cadru prietenos și plin de oportunități, în această perioadă am lansat o ofertă la programul de coaching Practitioner Coach Diploma cu 35% reducere. Te poți înscrie aici pentru a primi detaliile despre ofertă.
Explorează ce module cuprinde programul și vino alături de mine și de întreaga echipă Noble Manhattan să șlefuim diamantele care stau ascunse.
Începe cu tine fiecare schimbare! Îndrăznește cu mult curaj!
Multă inspirație,
Larisa Cepoi
Life & Business Coach