Eram în bucătărie vara asta, cu toată familia la masă când le-am spus că eu am nevoie de ajutorul lor. Mi-am îmbrățișat vulnerabilitatea, m-am lăsat să plâng pentru că știam că în acel moment aveam nevoie tocmai de asta. Și m-au ajutat. Toți, dar mai ales eu pe mine însămi.
2023 a fost anul cu cele mai multe apogee pentru mine ca femeie, mamă, soție, carieristă și, dintre toate urcușurile îmi este cel mai drag unul: îmi sunt recunoscătoare că am învățat să cad și să știu când să mă ridic.
La finalul anului trecut, obișnuindu-te deja cu retrospectivele, îți spuneam că „Dacă visele tale nu te energizează, înseamnă că nu sunt suficient de mari”, iar azi, după multe vise îndeplinite ori strivite îmi continui gândul cu:„ fii recunoscător fiecărui moment din viața ta”. Inclusiv celor mai puțin dorite de tine pentru că ele, anume ele, dragă cititoare/cititor, îți vor seta noul traseu al vieții. Și oricât de clișeic ar suna, dar da: ce nu ne omoară ne face mai puternici.
Iată-mă acum, față-n față cu penița și jurnalul, pregătită pentru noua retrospectivă.
De data asta am ales 10 gânduri, transformându-le în 10 motive de recunoștință anului 2023. Cu drag le voi citi și pe ale voastre.
10 motive de recunoștință anului 2023
-
Adaptabilitatea oamenilor. În calitate de mindset & business coach am avut privilegiul de a călători alături de clienții mei prin diverse etape ale dezvoltării personale și profesionale. Este uimitor cât de ușor oamenii se adaptează la schimbări, la noi circumstanțe și pot găsi resurse interioare pentru a face față provocărilor.
-
Autocompasiune. Pe cât de ușor te poți adapta, e important să acceptăm că nu putem schimba totul în jurul nostru și nici să nu ne judecăm pentru lucrurile pe care credem că le-am putea face mai bine. Recunoaște-ți eforturile și fii mulțumit(ă) că le-ai realizat.
-
Eliberarea de emoții negative. Gândurile negative precum furia sau invidia vin dintr-o problemă mult mai profundă personală și aproape niciodată nu are legătură cu cineva din exterior. Este crucial să învățăm anatomia emoțiilor pentru a le recunoaște, a le accepta și a le lăsa să plece. Eu, apropo, fac asta cu coach-ul meu pentru că da, și un coach are nevoie de un coach pentru un schimb sănătos de energie.
-
Optimismul sănătos. Să ai curaj să recunoști că multe dintre problemele de care ne temem nu se materializează niciodată, iar optimismul sănătos față de propria viață este o atitudine științific validă. Se învață, dar doar când vrei cu adevărat.
-
Aici și acum, cu un pas înainte. Nu fi recunoscător(oare) doar pentru momentele frumoase din trecut. Ele s-au evaporat în timp. Fii deschis(ă) pentru momentele de aici și acum, dar amintindu-ți și de lucrurile frumoase pe care vrei să le ai mâine. Visează, planifică, acționează.
-
Mai multă înțelegere privind importanța gestionării timpului. Scriu asta cu câteva exemple oferite de clienții mei când tocmai o gestionare eficientă a timpului i-a ajutat să-și atingă obiectivele. „Nu este vorba că avem puțin timp, ci mai degrabă că pierdem mult din el” zicea Seneca, iar eu aș completa cu prioritizarea.
-
„Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt” – spunea John Stuart Mill, fără să-și imagineze părintele filosofiei utilitariste ce impact au cuvintele sale asupra independenței emoționale în secolul XXI. Învață să înveți să nu te superi și să dăruiești înainte de a primi. Totodată, să alegi cui dăruiești pentru că destinatarul gestului tău trebuie să fie pregătit să primească.
La începutul lui 2023 eram pe malul oceanului Atlantic, în mijlocul unei disonanțe cognitive la nivel emoțional: pe de o parte, părea că-mi țineam visul împlinit în brațe, pe de altă parte, mă speria cât de multe îmi mai doresc. 2023 a fost al naibii de provocator, dar și productiv. După aproape 8 ani de când a intrat coachingul în viața mea știu sigur că tocmai acest instrument mi-a stat la baza îmbunătățirii încrederii în mine însămi.
Ce se află dincolo de „eu pot”? Infinitul.
(Plus câteva suplimente de Omega, lecitină sau colagen pentru că oricât de entuziasmați am fi, vârsta tot își spune cuvântul, iar aici ar fi loc de o altă recunoștință din 2023 îndreptată către corpul meu – transformatorul viselor mele în realitate.)
-
Sunt recunoscătoare anului 2023 pentru diversitate emoțională. Sănătatea mentală optimă nu înseamnă eliminarea completă a emoțiior negative, ci trăirea întregului spectru de emoții. Invidia, furia, vinovăția, rușinea pot fi mai zgomotoase, dar nu trebuie ignorate, ci înțelese ca informații pure care să ajute la luarea deciziilor raționale.
-
Maturitatea dorințelor și evitarea comparațiilor. Nu este benefic să-ți compari viața și realizările cu ale altor persoane, ținând cont de regula că fiecare persoană are priorități, obiective și resurse diferite. E sănătos să aspiri la ce au cei care-s cu 2 trepte mai sus decât tine, întrebându-i cum au ajuns acolo. O persoană cu adevărat matură emoțional și care a muncit să ajungă acolo unde este va fi sinceră și-și va împărtăși experiențele.
-
Și ultimul motiv, dar despre care am menționat încă din primele rânduri: REZILIENȚA. Aceasta, însoțită de o încredere puternică în forțele proprii, este cel mai puternic instrument în navigarea printre provocările vieții. Ne este greu, am căzut, ne doare și, în loc să ne ridicăm orbește spre același drum unde iar riscăm să ne rănim, ne oprim să analizăm, să transformăm eșecul în lecție și să înflorim în ciuda obstacolelor.
Dragă 2023, îți mulțumesc pentru lecțiile lăsate. De mână cu tine am înțeles cât de puternică pot fi când copilul meu ajunge la urgență, dar și cât de vulnerabilă atunci când se-ntâmplă lucruri peste puterile mele. În 2023 am călătorit, am savurat libertatea de online, am redefinit traiectoria profesională, consolidându-mi resursele pentru o nouă etapă din viața mea.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în 2023.
Urmează un 2024 superb!
Cu inspirație,
Larisa Cepoi
❤️