Cum ar fi dacă am avea câte o hartă pentru fiecare acțiune sau schimbare din viața noastră? Oare nu am naviga mai eficient și am fi mai predispuși să ne aventurăm în afara zonei noastre de confort? Exact cum ne ajută GPSul în călătoriile noastre spre destinații noi. Cum devenim mai buni când deja pare că am ajuns unde am dorit? 
 
Cu aceste întrebări sunt de câteva zile bune în minte, de când eu și familia mea ne-am asumat o schimbare radicală (voi povesti despre ea curând pe blog). Observ în jurul meu, grație meseriei de coach, multe persoane care-și cunosc clar nevoile, știu bine unde vor să ajungă (rezultatul final), însă le este incert parcursul. 
 

Coaching = distanța dintre nevoie și dorință

Eu vreau X, dar nu știu cum să obțin pentru că mă împiedică Y.

În viața noastră, schimbarea este inevitabilă. Fie că ne place sau nu, ea vine cu fiecare etapă a vieții noastre. Cu toate acestea, modul în care ne raportăm la o schimbare poate face o diferență semnificativă în felul în care ne simțim în timpul tranziției și cum reușim să ne adaptăm la noul context.
Și tocmai aici intervine puterea coachingului – o unealtă eficientă pentru a naviga cu succes prin schimbare și pentru a aborda soluția personală într-un mod pozitiv și constructiv. 

Să ne imaginăm: El/ea este un specialist profesionist și prețios pentru compania unde lucrează și tocmai datorită acestor cunoștințe a fost recent promovat ca lider de echipă. Compania își dorește ca el/ea să gestioneze și inspire alți oameni pentru a fi la fel de profesioniști. Promovarea s-a-ntâmplat, emoțiile s-au spulberat, însă el/ea realizează că are dificultăți de comunicare, iar o încredere în sine joasă îl împiedică să-și exprime punctul de vedere. Cum poate coachingul ajuta în această situație?

1. Comprehensiunea profundă a schimbării

Pentru mulți dintre noi, schimbarea poate fi înfricoșătoare. Ne simțim confortabil în rutina noastră și ne-am obișnuit cu modul în care lucrurile se desfășoară în viața noastră. Totuși, schimbarea este esențială pentru progres și evoluție. Coachingul ne ajută să înțelegem mai bine natura schimbării și să ne eliberăm de teama și rezistența față de ea. Prin explorarea profundă a gândurilor, emoțiilor și reacțiilor noastre în fața schimbării, putem învăța să o acceptăm și să ne adaptăm mai ușor la ea.

2. Construirea flexibilității mentale

Una dintre cele mai mari provocări în acceptarea schimbării este rigiditatea mentală. Ne putem agăța de vechile noastre moduri de gândire și acțiune, chiar dacă acestea nu mai sunt relevante sau eficiente în noua realitate. Coachingul ne ajută să construim flexibilitate mentală, să fim deschiși la noi perspective și să ne adaptăm rapid la schimbare. Prin intermediul exercițiilor și întrebărilor provocatoare, coach-ul ne poate ghida să ne desprindem de vechile noastre păreri și să abordăm schimbarea cu o minte deschisă și curioasă.

3. Identificarea Oportunităților în Schimbare

Deși schimbarea poate fi însoțită de provocări și incertitudini, este important să recunoaștem că fiecare schimbare vine și cu oportunități noi și provocatoare. Coachingul ne ajută să identificăm aceste oportunități și să le valorificăm în avantajul nostru. Prin întrebări îndrăznețe și reflecții profunde, coach-ul ne poate ajuta să găsim sens și direcție în mijlocul schimbării și să ne folosim de ea ca pe un motor pentru creștere și evoluție personală.

Așadar, cum coachingul poate ajuta persoana recent promovată la statutul de lider de echipă? 

Așteptarea schimbării și adaptarea la ea sunt aspecte esențiale ale vieții noastre. Cu toate acestea, acest proces poate fi dificil și uneori dureros. Prin coaching, putem învăța să navigăm cu succes prin schimbare, să ne eliberăm de teamă și rezistență și să abordăm evoluția personală într-un mod pozitiv și constructiv. 

Să ne imaginăm că persoana recent promovată la muncă a apelat la o serie de ședințe individuale de coaching pentru că a înțeles că această schimbare îi este o oportunitate imens de creștere profesională. Dacă va fi de succes în această poziție, foarte ușor va putea fi promovat în continuare, însă și mai ușor poate fi și degradat, în caz de eșec. 
Ședințele de coaching îl/o vor ajuta să-și înțeleagă nevoile, punctele forte și zonele care necesită îmbunătățire. Împreună cu coachul va explora provocările și obstacolele din calea progresului său, va deprinde abilități de feedback personalizat, plus setarea obiectivelor realize pentru a monitoriza progresul. 

E important de menționat că alături de un coach nu va fi discutat trecutul (cu referire la traume emoționale), ci doar analizat prezentul și impactul acestuia asupra viitorului. 

Dar voi cum primiți schimbarea în viața voastră? 

P.S.: În cazul familiei mele este vorba de o schimbare personală, însă și acolo coachignul are un rol semnificativ. 

Pe final vă las cu o recomandare de lectură (o scurtă secvență aici): Mindful Leadership Coaching. Călătorii către sine de Manfred F.R. Kets de Vries

Cu inspirație,
Larisa Cepoi

Fotografiile inserate sunt secvențe din cadrul cursului de transformare ghidată ”Ce se află dincolo de EU POT” lansat la Dublin pe 10 februarie. Toate fotografiile sunt disponibile accesând butonul de mai jos: